știri.md

A sunat clopoțelul în școli. Cei mai emoționați au fost elevii care au trecut în clasa întâi

În peste o mie de instituții de învățământ din țară a sunat luni primul clopoțel. Curtea Liceului Teoretic Ion Creangă din Capitală a fost neîncăpătoare. Echipa noastră de filmare a surprins emoțiile elevilor, în deosebi a celor care au pășit pentru prima dată pragul școlii.

Elevii din clasa întâi au dat startul noului an școlar.

”-Eu azi merg în clasa întâi și vreau să fac cunoștință cu lumea cărților.

-Cu cine ai venit astăzi?

-Cu mama și cu tata.

-Ei cât de bucuroși sunt?

-Foarte!”

”Am așteptat așa de mult că am vrut să mă revăd cu colegii și profesoara mea.

-Ce este școala pentru tine?

-O adevărată casă.

-Ai venit și cu o floare, cui îi vei da această floare?

-Doamnei diriginte că mă învață multe ca să ajung la universitate”.

”-Ce clasă ești?

-Trec în a doua.

-Cât de mult ți-a fost dor de școală?

-Da, fiindcă îmi place școala și îmi era dor de ea. Școala pentru mine este o comoară, mă ajută în viață și o iubesc”

Emoții mari și la treapta liceală.

”Am așteptat foarte mult acest zi. Acest an școlar pentru mine înseamnă oportunitate de a învăța lucruri noi și să mă dezvolt personal pe mai multe ramuri”

”Am dorit ca vara să mai continue dar și nu suntem supărate, deoarece ne-a fost dor și de colegi și de profesori și de atmosfera de la școală, în general noi ne simțim bine aici”.

”Întâi septembrie a fost un eveniment așteptat de toți, că ne revedem din nou cu profesorii, ne-a fost dor de atmosfera de școală”

Și părinții care au asistat la ceremonia de inaugurare a noului an de studii au fost copleșiți de emoții.

”Fiind al treilea copil în Liceul Creangă și în clasa întâi, sunt niște emoții positive. Copilul e bucuros, părinții, sperăm să fie un an cât mai primitor pentru acesta de clasa întâi și le dorim succese”.

”Emoțiile sunt foarte mari, de bucurie, îi dorim succes și să aibă o experiență frumoasă și plăcută”.

”Am venit cu bucurie și cu mândrie că avem copil în clasa întâi în Liceul Teoretic Ion Creangă, avem așteptări frumoase. Felicitări tuturor copiilor care au pășit astăzi în clasa întâi”.

”Profesorii să aibă cât mai mult curaj cu copii că copii sunt toți diferiți și foarte complicați. Este o muncă enormă depusă pentru a trage copilul pe drumul cel drept”.

Și-a însoțit copilul la careul solemn și interpreta Cornelia Ștefăneț.

”Dorim elevilor și profesorilor multă răbdare în anul școlar și Doamne ajută tuturor să facem față cerințelor care vor fi în acest an școlar”, Cornelia Ștefăneț, interpretă.

Directorul Liceului Teoretic Ion Creangă dar și profesorii au felicitat elevii cu ocazia începerii anului școlar și le-au urat să fie dornici de a cunoaște lucruri noi, în special celor 136 de elevi care au pășit pentru prima dată pragul școlii.

”Clopoțelul azi ne cheamă să pășim împreună pe același drum, drumul spre cunoaștere, drumul care vom merge împreună să învățăm cititul, scrisul, vom descoperii tainele ascunse printre filele cărților. Împreună ne vom bucura de fiecare lecție, împreună vom depăși toate obstacolele și să facem față provocărilor”, Viorica Stanciu, învățătoare de clasele primare.

”Toate școlile în această zi, inclusive ziua de ieri și-a deschis ușile pentru a întâlni cu drag elevii veniți din vacanta mare, care initial părea una fără de sfârșit dar așa cum se întâmplă de fiecare data s-a scurs zi de zi neobservate. Și iată că ne-am pomenit iarăși la început de toamnă. Să-I salutăm pe micuții din clasa întâia A, B, C, D din anul școlar 2024-2025”, Solomon Corneliu, directorul Liceului Teoretic Ion Creangă

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a transmis un mesaj de felicitare pe pagina sa de Facebook pentru elevi și profesori.

”Urăm tuturor elevilor, un nou an de noi cunoștințe, un an în care să vă simțiți bine la școală, să legați noi prietenii, iar profesorii să vă fie alături în această călătorie în lumea cunoașterii.Profesorilor le mulțumim pentru toate eforturile depuse până acum și le dorim mult succes în activitatea lor. Să fie respectați și apreciați pentru munca depusă zi de zi. Este o activitate nobilă, extrem de importantă pentru societatea noastră. Mizăm foarte mult pe o bună colaborare între școală și familie, pentru că atunci când toate aceste elemente vin împreună, procesul educațional este unul de succes”, Dan Perciun, ministrul Educației.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA