A fost cumpărat un lot de 240 de mii de doze de vaccin antigripal produs în Olanda. Pentru cine este destinat

Republica Moldova a cumpărat 240 de mii de doze de vaccin antigripal, produs în Olanda. Pentru achiziția acestora, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat peste 16 milioane de lei din fondul măsurilor de profilaxie.

Vaccinul a fost deja recepționat la Depozitul național de vaccinuri al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Lotul urmează să fie distribuit în instituțiile medico-sanitare din țară, conform planurilor de imunizare. Vaccinarea este destinată profesioniștilor din domenii esențiale și persoanelor cu risc sporit de îmbolnăvire.

Compoziția acestuia corespunde recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății pentru emisfera de nord, sezonul 2025–2026.

CITEȘTE ȘI Ministerul Sănătății și ANSP dau start campaniei naționale de vaccinare antigripală

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA