Până în prezent, 133 de instituții de învățământ preșcolar au fost conectate la sistemul de încălzire. Anunțul a fost făcut de primăria Capitalei.
În sectorul Botanica, 29 din 38 de instituții sunt deja încălzite; la Buiucani, 29 din 33; la Centru, toate cele 24 de grădinițe beneficiază de căldură; la Ciocana, 20 din 25 de instituții au fost conectate, iar în sectorul Rîșcani, 31 din 37 au acces la agent termic.
În perioada următoare, se va termina conectarea altor 24 de grădinițe, astfel încât toate instituțiile preșcolare să beneficieze de încălzire.
Pentru perioada 17-21 octombrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un Cod Galben de înghețuri, avertizând că, în orele nocturne și dimineața, se pot înregistra înghețuri la suprafața solului și, izolat, în aer, cu intensități de până la -4 grade Celsius.