Un bărbat de 38 de ani a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a răpit un taximetrist și i-a furat banii. Cazul s-a produs în iunie anul trecut.
Potrivit procurorilor, în seara zilei de 28 iunie 2024, inculpatul a solicitat un taxi pentru o călătorie din Ungheni spre Călărași. După ce a urcat în mașină, acesta a amenințat taximetristul cu un cuțit. Totodată, l-a forțat să îl transporte până la Chișinău.
Victima a declarat că inculpatul ar mai fi sustras de la aceasta și o sumă de bani.
Conform sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare.
Inculpatul a fost pus sub învinuire și pentru tâlhărie, însă instanța l-a achitat pe acest capăt de acuzare.
Procurorii vor contesta sentința cu apel.