Aeroport Internațional Chișinău

A aterizat la Chișinău cu bagajul ticsit cu microscheme și mape cu acte. Un tânăr de 18 ani, documentat pe AIC

Incident pe Aeroportul Internațional Chișinău.  În bagajul unui călător care a ales să treacă controlul vamal prin coridorul „nimic de declarat” oamenii legii au depistat sute de mape cu documente, dar și circa 60 de microscheme, informează Serviciul Vamal.

Persoana documentată are 18 ani și este cetățean străin. Acesta a fost identificat în fluxul de pasageri ai cursei Istanbul-Chișinău. În valiza străinului au fost depistate 57 de microscheme și 430 de mape cu acte de studii ale mai multor persoane nerezidente.

Pasagerul a selectat coridorul nimic de declarat, iar funcționarii vamali l-au identificat și l-au invitat să treacă la control detaliat al bagajului transportat”, precizează Serviciul Vamal.

Bunurile au fost ridicate. Investigațiile pe acest caz continuă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA