Peste un milion de pagini din manualele școlare din România și Republica Moldova vor fi digitalizate și puse gratuit la dispoziția elevilor și profesorilor printr-o platformă online comună, „School Library”. În același timp, vor fi deschise două centre moderne de învățare și inovație: BiblioTech Iași și BiblioTech Chișinău. Acestea vor deveni spații educaționale destinate formării, colaborării și promovării lecturii.
Toate acestea fac parte din proiectul transfrontalier „BiblioTech”. Inițiativa a fost lansată de Biblioteca Centrală Universitară din Iași și Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene.
Proiectul urmărește să modernizeze accesul la educație și cultură. Pe lângă platforma digitală, vor fi organizate ateliere de formare, programe educaționale și campanii de promovare a lecturii.
„BiblioTech este mai mult decât un proiect – este o punte între biblioteci, școli și comunități. Dorim să oferim tinerilor resurse moderne, spații vii de învățare și acces liber la educație de calitate”, a declarat Ioan Milică, directorul general al BCU Iași.
„Este un pas important spre integrarea europeană prin educație și inovație”, a adăugat Elena Pintilei, directoarea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.
Proiectul se va desfășura până la 26 decembrie 2026, cu un buget total de 753.301,31 euro. 90% din sumă reprezintă finanțare europeană. Din această sumă, 454.659,85 euro revin BCU Iași, iar 298.641,46 euro Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.