Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a avut luni o întrevedere cu noua ambasadoarea a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, E.S. Fern Horine, transmite Biroul politici de reintegrare.
În cadrul dialogului au fost puse în discuție prioritățile Chișinăului în domeniul reglementării transnistrene, precum și evoluțiile din procesul de negocieri. Oleg Serebrian a reiterat faptul, că reintegrarea țării este o prioritate pentru actualul guvern.
Procesul de integrare europeană, ca și rezistența armatei ucrainene în fața agresiunii ruse, au creat premise favorabile pentru găsirea unor soluții pentru o reglementare atotcuprinzătoare a acestei probleme.
Vicepremierul pentru reintegrare a subliniat importanța sprijinului oferit de Marea Britanie la nivel politic, în procesele de dezvoltare și prin intermediul proiectelor de asistență menite să sprijine procesul de reglementare a dosarului transnistrean.
Oficialii au exprimat deplina deschidere pentru continuarea cooperării și extinderea acesteia în domenii de interes reciproc.