Ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko, a avut o întrevedere cu Mitropolitul Basarabiei. În cadrul întrevederii, reprezentanta UE i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Petru pentru munca pastorală și socială.
„I-am mulțumit pentru proiectele noastre comune cu Diaconia, sprijinind cantinele sociale sau abordând violența bazată pe gen și ajutând victimele”, a menționat Iwona Piórko.
Ambasadoarea a subliniat faptul că „biserica a păstrat timp de secole tradițiile, valorile și spiritualitatea Moldovei”.
Totodată, ambasadoarea UE la Chișinău a menționat că „biserica este cea care continuă să ofere putere și îndrumare comunităților. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm cooperarea”.