Zelenski va merge din nou la Washington pentru a se întâlni cu Trump

Volodimir Zelenski va merge din nou la Washington pentru a se întâlni cu liderul american Donald Trump. Președintele Ucrainei a spus că speră să se întâlnească cu Trump vineri și că va avea, de asemenea, alte întâlniri cu oficiali americani.

„Mă voi întâlni cu președintele Trump la Washington săptămâna aceasta. Trebuie să discutăm o serie de măsuri pe care vreau să le propun președintelui”, a declarat el într-o conferință de presă la Kiev, notează Mediafax.

Zelenski a menționat că în SUA ar urma să se întâlnească cu reprezentanți ai companiilor militare și cu membri ai Congresului SUA.

„Subiectul principal va fi apărarea aeriană, dar voi avea și întâlniri cu companii din sectorul energetic”, a continuat el.

În ultimele zile, Ucraina a fost ținta unor noi valuri de bombardamente rusești asupra infrastructurii sale energetice, care amenință să priveze mulți ucraineni de electricitate și căldură pe măsură ce se apropie iarna.

În acest weekend, liderul ucrainean a vorbit de două ori în două zile cu Donald Trump prin telefon. Luni, Zelenski a declarat că a discutat „în detaliu” în timpul acestor apeluri cu Trump despre capacitățile (de atac) cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei.

Duminică, Trump a afirmat că l-ar putea amenința pe Vladimir Putin cu livrarea de rachete americane Tomahawk cu rază lungă de acțiune către Kiev. Asta dacă Rusia nu va fi de acord să pună capăt războiului izbucnit în 2022.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA