Președinta Maia Sandu i-a mulțumit premierului Dorin Recean pentru munca depusă la cârma Executivului. Șefa statului a scris pe Facebook că are încredere că Recean „va fi alături când țara va avea nevoie”.
„Prim-ministrul Dorin Recean a fost, în această etapă de dezvoltare a țării noastre, omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul. Și pentru a ghida instituțiile statului ca să trecem cu demnitate prin multiple crize. Împreună cu echipa a contribuit semnificativ la consolidarea rezilienței instituțiilor statului și protejarea democrației, la avansarea procesului de aderare la UE, la asigurarea securității energetice și la realizarea mai multor programe importante de dezvoltare a țării”, a precizat Maia Sandu.
Amintim că, astăzi, Dorin Recean a anunțat că nu va mai continua să conducă Guvernul Republicii Moldova. Totodată, a spus că pleacă și din Parlament și că își va continua parcursul profesional în afara politicii.
Citește și: Recean nu se mai vrea premier. Grosu: Domnul Recean ne-a anunțat că mandatul dumnealui se încheie aici