Dezvăluiri: Serviciile secrete americane ajută Ucraina să atace ţinte esenţiale în Rusia

SUA ajută Ucraina de luni de zile să lanseze atacuri de lungă distanţă asupra instalaţiilor energetice ruseşti, într-un efort comun de a slăbi economia şi de a-l forţa pe preşedintele Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor, susţine, Financial Times, citează Observatornews.

FT menționează că informaţiile furnizate de SUA ajută Kievul să stabilească planificarea rutelor, altitudinea, sincronizarea şi deciziile în privinţa misiunilor. Astfel le permite dronelor ucrainene de atac cu rază lungă de acţiune şi unidirecţionale să evite apărarea aeriană rusă.

Statele Unite sunt implicate îndeaproape în toate etapele planificării, afirmă ziarul financiar britanic, citând trei persoane familiarizate cu operaţiunea. Un oficial american este citat spunând că Ucraina a selectat ţintele pentru atacurile de lungă distanţă, iar Washingtonul a furnizat apoi informaţii despre vulnerabilităţile acestor locaţii.

Casa Albă, biroul preşedintelui Volodimir Zelenski şi Ministerul de Externe al Ucrainei nu au răspuns imediat la solicitările Reuters de a comenta.

Nu a existat niciun comentariu imediat nici din partea Ministerului de Externe rus. Însă, Moscova a declarat luna aceasta că Washingtonul şi NATO au furnizat în mod regulat informaţii serviciilor secrete din Kiev de la izbucnirea războiului lansat de Putin în februarie 2022.

La începutul acestei luni, doi oficiali americani au declarat pentru Reuters că Washingtonul va furniza Ucrainei informaţii despre ţintele de infrastructură energetică de lungă distanţă din Rusia, în timp ce analizează posibilitatea de a trimite Kievului rachete care ar putea fi utilizate în astfel de atacuri. SUA au solicitat, de asemenea, aliaţilor din NATO să ofere un sprijin similar, au declarat oficialii americani.

Sâmbătă, Zelenski a declarat că a discutat despre atacurile ruseşti asupra sistemului energetic ucrainean într-o convorbire „pozitivă şi productivă” cu preşedintele Donald Trump.

„Am discutat despre oportunităţile de consolidare a apărării noastre aeriene. Și despre acordurile concrete la care lucrăm pentru a asigura acest lucru. Există opţiuni bune şi idei solide despre cum să ne întărim cu adevărat”, a postat Zelenski pe X.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA