O femeie de 36 de ani din orașul Vulcănești a murit după ce s-ar fi intoxicat cu gaze toxice provenite de la o centrală termică conectată la gaz. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de 9 octombrie.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:11. Potrivit IGSU, canalul de evacuare a fumului era montat necorespunzător, fapt care a dus la acumularea gazelor toxice în interiorul locuinței. În casă nu s-a produs incendiu.
Specialiștii recomandă verificarea periodică a coșurilor de fum și a instalațiilor de ventilare. Apelarea doar la tehnicieni autorizați pentru reparații, precum și instalarea detectoarelor de gaz.