Sprijinul României pentru Republica Moldova nu se oprește. Declarația a fost făcută de șeful statului român, Nicușor Dan, la întrevederea cu Maia Sandu, la Copenhaga. Într-o postare pe Facebook, liderul de la Cotroceni a reiterat că locul Republicii Moldova este în marea familie europeană.
„Sprijinul nostru pentru Republica Moldova nu se oprește. Am discutat cu doamna Președinte Maia Sandu și partenerii europeni despre pașii concreți pentru accelerarea procesului de integrare europeană. Locul Republicii Moldova este in marea familie europeană. Eforturile României vor continua sustinut în această direcție”, a menționat Nicușor Dan.
Nicuşor Dan a postat și o fotografie în care apare alături de președinta Maia Sandu, la o masă la care se mai află preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi alţi lideri europeni.
Amintim că Maia Sandu și Nicușor Dan au participat pe 2 octombrie la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Copenhaga.