Controale inopinate la întreprinderi ce activează pe piața cărnii. Sunt suspectate de acorduri anticoncurențiale

Întreprinderile care importă și furnizează carne au intrat în vizorul Consiliului Concurenței. Instituția a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii suspectate că ar fi încheiat acorduri anticoncurențiale. Potrivit autorității, au fost acumulate probe care urmează a fi analizate.

„Consiliul Concurenței a inițiat investigația în urma depistării semnelor unor acorduri anticoncurențiale în domeniul importului și comercializării unui anumit tip de carne. Astfel de acorduri ar fi putut restricționa accesul unor întreprinderi la sursele de aprovizionare cu carne. Astfel, limitându-le posibilitatea de a participa la procedurile de achiziții publice. Inclusiv, e vorba de furnizarea cărnii la instituțiile de învățământ”, a menționat CC.

Consiliul a precizat că inspecțiile inopinate sunt o etapă preliminară de investigare a unor posibile practici anticoncurențiale.

„Desfășurarea acestora nu înseamnă constatarea faptului că respectivele întreprinderi sunt vinovate de comportament anticoncurențial. După finalizarea inspecțiilor, probele acumulate urmează a fi analizate în vederea efectuării altor acțiuni de investigare necesare pentru constatarea existenței sau lipsei presupuselor încălcări ale legislației”, a punctat CC.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA