Ce se întâmplă cu actualul Guvern după validarea rezultatelor alegerilor parlamentare

Mandatul actualului Guvern încetează odată cu validarea alegerilor parlamentare de către Curtea Constituțională. Până la acel moment, executivul își exercită toate atribuțiile, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Ulterior, între momentul validării și depunerea jurământului de către noul cabinet, Guvernul rămâne în funcție doar pentru administrarea treburilor curente, fără a mai putea lua decizii de amploare.

Daniel Vodă a explicat că există și consecințe legislative directe.Proiectele de lege înregistrate de Guvern după expirarea mandatului Parlamentului precedent devin nule dacă nu au fost examinate. Excepție fac cele deja incluse pe ordinea de zi, care vor fi transmise automat noului Legislativ.

Procesul democratic continuă acum cu centralizarea rezultatelor de către Comisia Electorală Centrală, validarea scrutinului de către Curtea Constituțională, convocarea noului Parlament și alegerea conducerii acestuia.

Abia după consultările dintre șeful statului și fracțiunile parlamentare va fi desemnat un candidat la funcția de prim-ministru. Acesta trebuie să prezinte lista miniștrilor și programul de guvernare. Noul executiv va fi învestit după votul Parlamentului și depunerea jurământului de către membrii cabinetului. Președintele va semna decretul de numire în termen de cel mult două săptămâni.

CITEȘTE ȘI: Ce urmează după alegerile parlamentare din 28 septembrie

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA