Un nou val de dezinformare vizează scrutinul parlamentar din Republica Moldova. Autoritățile avertizează că pe rețelele sociale este distribuit un video fals, în care o voce anonimă pretinde că unele buletine de vot ar fi fost aruncate, iar altele – favorizate.
Potrivit instituțiilor statului, imaginile sunt trucate, iar buletinele prezentate nu sunt autentice. Scopul materialului este de a provoca suspiciuni și neîncredere în procesul electoral.
„Dragi cetățeni, fiți atenți și nu cădeți în capcana dezinformării menite să deturneze procesul electoral corect”, au transmis responsabilii.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și să raporteze imediat tentativele de manipulare.