Mai mulți miniștri, apel către societate: Viitorul democratic al Republicii Moldova se decide prin votul nostru

Pe 28 septembrie, viitorul democratic al Republicii Moldova se decide prin votul nostru. Este mesajul ministrului Energiei, Dorin Junghietu, care a îndemnat angajații din sectorul energetic și cetățeni să participe la alegerile parlamentare.

„Să mergem la vot cu energia unei echipe unite și puternice, pentru viitorul democratic și european al Republicii Moldova. Am demonstrat că putem depăși crizele. Am demonstrat că putem crea soluții și că putem sta cu demnitate la aceeași masă cu marile state europene”, a declarat Dorin Junghietu.

Și ministra Dezvoltării Economice și a Digitalizării, Doina Nistor, s-a adresat cetățenilor și mediului de afaceri. Oficiala a declarat că votul este nu doar un proces democratic, dar și o garanție a securității și a dezvoltării pe termen lung a țării noastre.

„Vă îndemn să fim uniți, să votăm pentru o Moldovă liberă, o Moldovă europeană și o Moldovă prosperă”, a menționat Nistor.

Și viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a lansat un îndemn public în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Cristina Gherasimov a declarat că „fiecare vot va construi un viitor liber, demn și prosper pentru toți cetățenii”.

„Este foarte important să menținem și să continuăm parcursul nostru european, pentru ca toate eforturile depuse până acum să ne ajute să consolidăm viitorul țării noastre. Îndemn toată lumea să iasă duminica aceasta la vot pentru un viitor european al țării noastre”, a adăugat Gherasimov.

Și ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a lansat un apel către toți lucrătorii medicali să meargă duminică la vot.

„Vă chem să alegeți acel drum pe care, în sfârșit, a fost posibil de adus Moldova – un drum proeuropean. Populația, indiferent de etnie, are nevoie de un sistem medical riguros, calitativ, la care să aibă acces deplin și gratuit prin sistemul de asigurări medicale. De aceea, îi chem pe toți cetățenii, în primul rând să iasă la vot”, a declarat Ala Nemerenco.

Iar Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că „pe 28 septembrie să demonstrăm că puterea Republicii Moldova este în mâinile fiecăruia dintre noi. Să ne exprimăm votul liber, democratic și neinfluențat de nimeni”.

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a venit cu un mesaj către oamenii de cultură și intelectualității din Republica Moldova:

„Duminică trebuie să reconfirmăm încă o dată opțiunea noastră către lumea civilizată, către UE, către partenerii noștri care pe durata acestor ani ne-au susținut și ne-au ajutat în problemele și confruntările cu care ne-am confruntat”.

Citește și: Ministrul Apărării, îndemn către colegii din domeniul apărării și securității să meargă la vot: Avem nevoie de pace

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA