Foto: Profimedia

Explozie puternică lângă Palatul Regal din Oslo. O persoană, arestată

O explozie puternică a avut loc lângă Palatul Regal din Oslo. Nu au fost înregistrate victime, iar o persoană a fost arestată. Potrivit poliţiei norvegiene, primele elemente ale anchetei conduc către ipoteza unei grenade de mână care a fost depusă pe stradă.

Potrivit unor martori, ”un lucru semănând cu o grenadă” a fost văzut la sol, marţi, iar pe drum erau cioburi, potrivit News.ro.

Principala teorie a anchetatorilor în acest stadiu este a unei reglări de conturi între bande criminale, a anunţat poliţia. Niciun alt detaliu nu a fost frunizat despre circumstanţele incidentului şi nici despre identitatea suspectului arestat.

Potrivit radiodifuziunii publice NRK, este vorba despre un minor.

”Cercetăm alte aspecte. Pornim de la ideea că ar putea fi implicate mai multe persoane”, a precizat Brian Skotnes.

Poliţia nu a semnalat nicio victimă la faţa locului, la 600 de metri de Palatul Regal şi Ambasada Israelului.

Potrivit cotidianului Verdens Gang, altă detonare a fost auzită marţi, către ora locală 21.45 (22.45, ora Moldovei). Poliţia a dezamorsat ”un obiect”, fără să facă vreo precizare.

Acest incident intervine la o zi după semnalarea unor drone în apropierea aeroporturilor din Oslo şi Copenhaga.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA