foto:Digi24.ro

Diana Șoșoacă, citată la Parchetul General într-un dosar cu 11 capete de acuzare

Diana Șoșoacă, lidera formațiunii S.O.S, a fost citată la Parchetul General din România, în calitate de suspect, într-un dosar care vizează 11 infracțiuni grave. Printre acuzații se numără propagandă legionară, cultul criminalilor de război, lipsire de libertate și ultraj.

Potrivit citației, Șoșoacă este cercetată pentru:

  • Lipsire de libertate în mod ilegal – 4 infracțiuni.
  • Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de genocid, crime contra umanității și crime de război, precum și promovarea de idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe – 4 infracțiuni.
  • Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea evidentă, prin orice mijloace, a Holocaustului ori a efectelor acestuia (prevăzută de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002).
  • Ultraj.

Procurorii au avertizat-o că, în cazul în care nu se prezintă la audieri, ar putea fi adusă cu mandat, scrie Digi24.

Șoșoacă a transmis că nu va merge la audieri pe 23 septembrie. Ea a spus că se află în afara țării.

„Putem stabili o dată când sunt în țară. Spre deosebire de domnii procurori, eu muncesc”, a spus aceasta.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA