VIDEO Candidată la funcția de deputat din partea Blocului Patriotic ar fi falsificat semnături pentru un act oficial

Aliona Pistriuga, șefă a Centrului de Sănătate Publică Edineț și candidată la funcția de deputat din partea Blocului Electoral Patriotic, ar fi falsificat semnături pentru un document transmis pe 4 septembrie către Parlament, Ministerul Educației și Procuratură din partea Partidului „Inima Moldovei”. În act, semnatarii solicită reparația școlii din satul Constantinovca, raionul Edineț, precum și a drumului de acces spre instituția de învățământ. Potrivit Nordnews, printre persoanele care au semnat inițiativa sunt persoane decedate, unele nu locuiesc în sat, iar altele nu există deloc. Doar câteva semnături sunt autentice.

La Constantinovca, localnicii au confirmat pentru Nordnews că multe dintre numele trecute pe listă nu corespund niciunei persoane reale.

„Fiul meu nu ar trebuie să fie în listă, numele de familie este deja de 3 ani schimbat, iar soțul meu a decedat cu 11 ani în urmă. Foarte multe persoane din listă sunt decedați și nici nu există așa familii în sat”, a povestit o femeie din sat.
„- Gudumac Vasile, Duma Larisa – au decedat.
Dzic Ivan – a decedat.

– Nu există așa oameni?
– Câțiva sunt, dar, în general, nu prea sunt”, au spus niște localnici.

Unul dintre săteni, Vasilii Mocan, a rămas profund șocat când și-a descoperit numele pe listă, alături de o semnătură care nu îi aparține.

„- Aici e semnat, se pare că cineva a greșit
 – Dovbenco Ana?
– A fost aici, a decedat.
– Mocan Vasile sunteți dvs. Mocan Olga?
– A decedat demult.
– Primac Ivan?
– La fel a murit demult.
– Roșca Anatolie?
– Trăiește pe acolo undeva, dar nu știu. În mare parte nu locuiește aici.
– Roșca Vera?
– A decedat demult, a fost o bătrână”, a spus Vasilii Mocan, locuitor al satului Constantinovca.

Sursa citată spune că Administrația școlii a refuzat să facă declarații în fața camerei. Însă a recunoscut că nu a informat niciodată autoritățile despre astfel de probleme. Aceeași poziție a fost confirmată și de Consiliul Raional Edineț.

„Vreau să spun că însăși școala din Constantinovca are o clădire bună cu drum de acces bun către instituția de învățământ, din bugetul raional a fost făcută reparația acoperișului care curgea pe vremuri, ceea ce este foarte bine. A fost reparat și pragul instituției de învățământ. Plângeri la direcția de învățământ din partea vreunui părinte sau din partea unui cadru didactic sau conducerea instituției sau însăși primarul nu am avut, eu am venit cu un răspuns către partidul „Inima Moldovei” în care am stipulat că clădirea este accesibilă”, a invocat Iana Morari, Șefa interimară Direcție Educație, Tineret și Sport a Consiliului Raional Edineț.

Se pare că lista cu semnături și apelul ar fi fost elaborate de Aliona Pistriuga, șefă a Centrului de Sănătate Publică Edineț și candidată la funcția de deputat din partea Blocului Electoral Patriotic. Pistriuga a trecut recent de la Partidul Liga Orașelor și Comunelor la Partidul Republican „Inima Moldovei”.

„A fost un lucru neonest în relația cu Liga Orașelor și Comunelor întrucât faptul cum a procedat nu a fost bun. Nu a părăsit funcția de consilier dar a părăsit doar partidul. Îmi amintesc că un an și ceva nu se declara a fi parte din Partidul „Inima Moldovei”, se ascundea în spate, făcea anumite întruniri pe secret să nu o vadă partidul de guvernământ, probabil.Sunt sigur că în spate au mai fost și alte interese”, a comentat Constantin Cojocari, primar de Edineț.

Activitatea Alionei Pistriuga a fost anterior subiect de suspiciuni privind un posibil conflict de interese. În luna august, ANI a constatat că aceasta a semnat acte în favoarea unei instituții în care activa concomitent cu exercitarea funcției sale actuale, în anul 2022, fapt ce reprezintă o încălcare a legislației.

Contactată telefonic de Nordnews, Pistriuga a susținut că lista de la Constantinovca este autentică și că fiecare persoană a luat cunoștință de apelul respectiv.

„Oamenii, pur și simplu, semnau cu mâna lor, cu scrisul lor, cu pixul lor sub acest text. Niciodată, nici o persoană, nu s-a semnat pe o foaie liberă, fără de text, sau să semneze cineva în locul persoanei X sau Y”, a spus Aliona Pistriuga, șefa OT Partidul Republican „Inima Moldovei” Edineț.

Falsificarea semnăturilor și înscrierea de date false în documente oficiale constituie în Republica Moldova o faptă penală. Legea penală incriminează „falsul în acte publice” atunci când o persoană publică înscrie în documente date vădit false sau falsifică asemenea documente, iar asemenea fapte pot fi urmărite penal și sancționate conform Codului penal.

„Această cerere, acest demers efectuat trebuia să aducă careva beneficii pentru această localitate, să fie reparată acea instituție, respectiv cu certitudine vorbim de un fals în declarații. În accepțiunea acestei infracțiuni vorbim despre de un termen maxim de închisoare până la un an, dar, de regulă vorbim de o amendă destul de usturătoare care se aplică cu titlul de pedeapsă pentru asemenea infracțiuni”, a comunicat Alexandru Bot, expert WatchDog în domeniul justiție și drept.

Conform declarației de avere și interese personale pentru anul 2024, depusă la ANI, soții Pistriuga duc o viață modestă la Edineț, deținând o casă de locuit, câteva terenuri de mici dimensiuni și două autoturisme vechi, marca VAZ. În schimb, fiul lor, Edgar Pistriuga, medic rezident la Spitalul Republican, figurează ca proprietar al unui apartament în Chișinău, obținut prin donație în 2018, și conduce un Porsche Panamera. Potrivit unor surse, Edgar l-ar fi obținut, anul trecut, prin locațiune de la Roman Șvera. Aliona Pistriuga susține că a donat apartamentul din Chișinău fiului său. Transferul de proprietate, însă, nu apare în declarația sa de avere și interese personale.

Mai multe detalii pe Nordnews.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA