Președintele țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj video după vizita sa în Italia. Șefa statului a menționat că Italia ne sprijină pe drumul european. Totodată, a declarat că prietenia cu Italia aduce beneficii reale cetățenilor moldoveni. Iar ceea ce au construit în comun Moldova și Italia trebuie păstrat. Mai mult, Maia Sandu a evidențiat progresele recente în relațiile bilaterale dintre cele două țări. Și a punctat dialogul politic dintre Chișinău și Roma, care s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii patru ani.
„În anii 2000, mulți moldoveni au fost nevoiți să plece de acasă. Cei mai mulți au ajuns în Italia și s-au stabilit aici cu greu. Ani la rând nu au putut reveni în Moldova să-și vadă familiile, pentru că nu aveau acte. Astăzi, în Italia avem cea mai mare comunitate de moldoveni. Oamenii noștri sunt respectați pentru că muncesc onest și s-au integrat frumos. În același timp, relația dintre Guvernele noastre era inexistentă până în 2021. În ultimii patru ani, am înbunătățit semnificativ dialogul politic între Moldova și Italia”, a precizat Maia Sandu.
Șefa statului a menționat sprijinul oferit de Italia țării noastre:
„Am avut vizite și discuții la nivel de președinți, întâlniri cu doamna prim-ministru. Ne bucurăm de sprijin din partea autorităților locale italiene. Toate acestea ne-au permis să semnăm un nou acord de pensii. Un document pe care Italia îl are doar cu Albania și Republica Moldova. Am îmbunătățit acordul de recunoaștere a permiselor de conducere. Am reușit să obținem sprijinul financiar primit din partea Italiei, inclusiv pentru a compensa creșterile de prețuri la energie. Și desigur, Italia ne sprijină pe drumul nostru european”.
Maia Sandu a încurajat Moldova să protejeze încrederea câștigată în relația cu autoritățile italiene.
„Am obținut încrederea și prietenia Italiei datorită eforturilor noastre comune. Este responsabilitatea noastră să avem grijă și să păstrăm ceea ce am construit”, a punctat președinta țării.
Amintim că Maia Sandu a efectuat, în perioada 10-12 septembrie, o vizită de lucru în Italia și la Sfântul Scaun. La Roma, șefa statului a avut întrevederi cu președinta Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, dar și cu președintele Senatului, Ignazio La Russa.
La Sfântul Scaun, Maia Sandu a fost primită în audiență de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea.