Foto: ria.ru

Secretarul american al Energiei: UE ar putea renunța la gazele rusești peste un an

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele rusești în următoarele șase până la 12 luni, prin înlocuirea lor cu gaze naturale lichefiate din SUA. Washingtonul și-a comunicat această poziție către oficialii UE în cursul acestei săptămâni. Precizările au fost făcute de secretarul american al Energiei, Chris Wright, transmite Reuters, citează Agerpres.

Chris Wright a făcut aceste declarații la Bruxelles, la întrevederea cu comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen. Cei doi au avut discuții cu privire la încetarea achizițiilor Europei de energie rusească. Blocul comunitar discută în prezent o serie de propuneri legale pentru a elimina importurile de petrol și gaze din Rusia, începând din luna ianuarie 2028, cu o interdicție vizând încheierea de noi contracte pe termen scurt, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor.

„Cred că asta ar putea fi făcut foarte ușor în decurs de 12 luni, poate chiar șase luni’, a spus Chris Wright întrebat cât de rapid ar putea UE să renunțe la gazele naturale rusești. ‘Cu siguranță mi-am exprimat opinia că am putea să o facem mai repede. Noi, americanii, am putea să o facem mai repede și cred că ar fi bine dacă aceste date ar fi aduse și mai mult în față. Nu știu dacă acest lucru se va întâmpla, dar asta s-a discutat”, a spus Chris Wright.

SUA au început să crească presiunile asupra Europei pentru a reduce veniturile Moscovei din exporturile de energie, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina. În calitate de cel mai profitabil produs exportat de Rusia, gazele naturale au ajutat la finanțarea războiului din Ucraina.

Jorgensen a spus joi că este inacceptabil ca UE să continue să importe energie din Rusia. A mai spus că obiectivul privind renunțarea din 2028 este unul ambițios și ar asigura că țările UE nu se vor confrunta cu o explozie a prețurilor la energie sau crize de aprovizionare, între timp.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat zilele trecute că blocul comunitar analizează o renunțare mai rapidă la combustibilii rusești,

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA