VIDEO Declarație politică în plen: „Diplomația cu Republica Moldova nu poate fi lăsată pe mâna cozilor de topor”

„Diplomația cu Republica Moldova nu poate fi lăsată în mâna unor cozi de topor” – este tema declarației politice susținute în plenul Senatului României de senatorul USR Irineu Darău. Parlamentarul a cerut demisia deputatului AUR Valeriu Munteanu, despre care spune că pune sub semnul întrebării sprijinul Bucureștiului pentru parcursul european al Chișinăului. În replică, Munteanu respinge acuzațiile și susține că afirmațiile senatorului USR sunt false și defăimătoare.

„Este inacceptabil să vorbească în numele nostru și nu putem lăsa un rol de reprezentare cuiva care contestă măsurile de protejare a democrației, care relativizează rețelele de conturi false și care pune sub semnul întrebării sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului. Rușii ne-au aruncat într-un război hibrid, iar în apărarea noastră comună nu este loc de trădători! M-am săturat de cozi de topor. M-am săturat de oameni care ar face orice să submineze cooperarea europeană pentru securitatea noastră și pentru combaterea dezinformării. M-am săturat de politicienii-conserve care vor să distrugă, din interior, democrația și înfrățirea Republicii Moldova cu România și cu UE. Cer demisia sau demiterea lui Valeriu Munteanu.”, a spus Darău.

În replică, Valeriu Munteanu afirmă că acuzațiile senatorului Darău sunt  nefondate.

„Nu am contestat niciodată existența amenințărilor hibride ruseşti. Dimpotrivă, am fost și rămân un adversar ireductibil al imperialismului velico-rus. Întreaga mea activitate politică şi publică, desfăşurată deopotrivă în Republica Moldova și România, s-a bazat pe combaterea influenței Moscovei.  Am susținut constant integrarea europeană a Republicii Moldova şi dezideratul Unirii cu România – obiective radical incompatibile cu orice apropiere de Moscova, susține Munteanu.

CITEȘTE ȘI: Senatorul USR Irineu Darău cere demisia deputatului AUR Valeriu Munteanu. Reacția lui Munteanu

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA