Vladimir Meleca, președintele filialei PL din stânga Nistrului, a fost reținut. Candidatul la funcția de deputat pentru alegerile din 28 septembrie din partea PL ar fi fost încătușat ilegal de așa-numitele structuri de forță din regiunea transnistreană. Despre acest fapt a comunicat Partidul Liberal, care a solicitat instituțiilor responsabile ale statului să ia măsurile necesare pentru eliberarea lui Meleca.
„Reținerea a fost efectuată de 4 indivizi. S-au prezentat drept angajați ai așa zisul MGB”, a precizat PL într-o postare pe facebook.
PL susține că Meleca a fost reținut, astăzi, în urma unei percheziții la domiciuliu. Acestuia i-a fost confiscat telefonul mobil, dar și calculatorul.
„Totodată au sustras imaginile de pe camerele video, instalate în jurul casei. Bănuim că pentru a șterge urmele celor care au intrat în casă”, a punctat PL.
Mariana Sarî, consilier principal la Biroul pentru reintegrare, ne-a comunicat că nu poate oferi deocamdată informații cu privire la acest caz.