Partidul condus de Victoria Furtună a fost înregistrat de CEC. Organul electoral i-a impus însă o condiție

Partidul ”Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală pentru alegerile parlamenatre din 28 septembrie. Organul electoral central i-a impus însă o condiție, în caz contrar, riscă să fie exclus.

Astfel, formațiunea urmează să depună o cerere de modificare a listei electorală, în limita permisă la această etapă.

”Se înregistrează 69 de deputați pe lista Partidului ”Moldova Mare” cu rezerva revocării dacă lista nu va corespunde cerințelor prevăzute de Codul Electoral”, au precizat reprezentanții CEC.

Joi, 4 septembrie, Curtea Supremă de Justiție și-a anulat decizia prin care a scos formațiunea din cursa electorală. Magistrații și-au motivat decizia prin faptul că motivele prezentate anterior de Comisia Electorală Centrală nu se încadrează în temeiurile prevăzute de Codul administrativ. Potrivit CSJ, acestea reflectă doar dezacordul cu soluția instanței de apel, fără a demonstra erori grave de interpretare a legii. Totodată, instanța a reținut că în soluționarea cererii de înregistrare, CEC trebuia să ofere partidului posibilitatea de a corecta lista candidaților.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA