FOTO O companie germană a deschis la Strășeni o fabrică modernă. Sute de locuri de muncă, asigurate

O companie germană a deschis la Strășeni o fabrică modernă de materiale pe bază de fibră de sticlă. Întreprinderea a asigurat deja peste 250 de locuri de muncă. Totodată, planifică să genereze încă până la 200 de locuri în viitorul apropiat.

„Această investiție înseamnă mai mult decât tehnologie. Înseamnă noi oportunități pentru oameni. Înseamnă dezvoltare pentru economie și poziționarea Moldovei ca partener competitiv pe piața globală”, a precizat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Fabrica deschisă la Strășeni produce plase din fibră de sticlă pentru fațade și mozaicuri, discuri abrazive din fibră de sticlă Schleiftex, plase pentru panouri Aquapanel. Produce și țesături tehnice pentru acoperișuri Phoenix și membrane Laintex, țesături compozite Ortex și Kanaltex pentru industrii de înaltă performanță.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA