Un nou atac cu drone în Ucraina: Au izbucnit incendii. Sunt victime

O nouă noapte de groază în Ucraina. Un incendiu a izbucnit în Bila Tserkva, regiunea Kiev, ca urmare a unui atac cu drone ruseşti. O persoană a fost ucisă şi există persoane rănite, a anunțat şeful interimar al Consiliului Local din Bila Tserkva, Volodimir Vovkotrub. De asemenea, rușii au atacat cu drone clădirilor nerezidenţiale din Sumi.

”Pentru a doua noapte consecutivă, comunitatea din Bila Tserkva este atacată de drone inamice. Ca urmare, a izbucnit un incendiu. Din păcate, există victime şi se ştie că o persoană a murit”, a menționat Vovkotrub, citează News.

Potrivit oficialului, toate serviciile relevante lucrează deja pentru a elimina consecinţele. Vovkotrub a avertizat că în unele zone este posibil să se formeze fum. Oficialul a îndemnat cetăţenii să închidă ferestrele şi să rămână calmi.

Potrivit șefului Administraţiei Militare Regionale din Kiev, Mykola Kalashnyk, trupul bărbatului decedat a fost găsit în timpul stingerii unui incendiu într-o cooperativă de garaje.

„În oraş, s-au înregistrat pagube la geamurile clădirilor cu mai multe etaje. Incendii pe teritoriul unei cooperative de garaje, în incinta întreprinderilor comerciale şi industriale”, a menționat Kalashnyk.

În această noapte a izbucnit un incendiu de amploare ca urmare a unui atac cu drone ruseşti asupra clădirilor nerezidenţiale din Sumi.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA