Partidul Acțiune și Solidaritate s-a lansat oficial în campania electorală. Evenimentul s-a desfășurat în fața Teatrului Național de Operă și Balet ” Maria Bieșu”. Partidul intră în cursă cu o listă de 104 de candidați.
Partidul Acțiune și Solidaritate s-a lansat în campania electorală cu sloganul ”Mergem în direcția corectă. UE, pace, dezvoltare”.
În fața Teatrului Național de Operă și Balet ” Maria Bieșu” au venit sute de oameni din mai multe raioane ale țării pentru a susține partidul în campania electorală.
Președintele PAS, Igor Grosu, a declarat că datoria partidului este de a continua integrarea europeană a țării.
”Toate începuturilor noastre le vom continua, alaltaieri am avut parte de un moment de o raritate extraordinară. Europa a fost la noi în persoana a trei lideri extraordinari. Am simțit respect și noi am meritat și merităm respect. Nu contează cât de mică e țara, contează calitatea oamenilor. În toamnă avem o luptă importantă. Eu vă rog, găsim timp, efort, răbdare, pe toți îi îndemnăm pe 28 septembrie să meargă și să voteze PAS. Mergem până la capăt, ca în 2028 să devină parte a UE”, a spus Igor Grosu.
Doina Gherman, vicepreședinta PAS, a vorbit cetățenilor despre progresele care s-au făcut în ultimii ani în țară.
”De când am decis să mă alătur de echipa PAS am parcurs peste 150 de mii de km din Moldova, țara noastră se dezvoltă, numai cine nu vrea să vadă nu vede asta. Cel mai important, Moldova stă cu spatele drept și e de datoria noastră ca ea să rămână așa”, a spus Doina Gherman.
Iar Dan Perciun a transmis că Republica Moldova nu își poate permite să facă pași înapoi după toate sacrificiile ultimilor 34 de ani.
„Noi nu ne alegem vremurile în care ne naștem, nu ne alegem țara în care trăim. Primim în dar o moștenire. Iar moștenirea noastră este Republica Moldova. Am parcurs un drum lung și am văzut multe în acești 34 de ani. Am trecut de la patru ore de lumină pe zi la 100% producție locală de electricitate, de la emigrarea în trenuri de marfă la regim liberalizat de vize, de la anonimat la statutul de țară candidată pentru Uniunea Europeană. După toate sacrificiile făcute, ne vom opri noi oare aici? Vom face cale întoarsă acum, când suntem atât de aproape de normalitate? Dragi tineri, dragi colegi de generație, dragi copii ai tranziției, ne-au mai rămas doar o sută de metri ca să rupem definitiv legătura cu comunismul și dictatura”, a spus Dan Perciun.
Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Partidul Acțiune și Solidaritate a desemnat 104 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Lista include 62 de bărbați și 42 de femei, cu o vârstă medie de 46 de ani, printre care se numără 37 de deputați actuali și șapte membri ai Guvernului.
Cap de listă este președintele Parlamentului și al formațiunii, Igor Grosu.