Consiliul Superior al Magistraturii condamnă atacul asupra magistratului de la Judecătoria Chișinău. Consiliul a solicitat măsuri urgente pentru asigurarea securității instanțelor. În context, CSM a reiterat importanța organizării și funcționării eficiente a poliției judecătorești. A reiterat necesitatea îmbunătății infrastructurii instanțelor și asigurării accesului controlat în sediile judecătoriilor.
„CSM condamnă ferm orice act de violență împotriva judecătorilor și persoanelor aflate în exercițiul funcțiunii judiciare. În urma incidentului, au fost întreprinse toate măsurile necesare pentru diminuarea efectelor imediate și prevenirea unor situații similare pe viitor”, a precizat CSM.
CSM a precizat că, recent, la sediul Centru al Judecătoriei Chișinău a avut loc o ședință cu reprezentanții Cancelariei de Stat, în urma căreia s-a decis instalarea unui sistem unic de acces. În prezent, au fost montate camere de supraveghere video. Urmează a fi instalate detectoare de metale la intrare.
Menționăm că un magistrat a fost lovit cu o cheie de gaz de către un bărbat acuzat de violenţă în familie. S-a întâmplat în timp ce judecătorul citea textul ordonanţei de protecţie. Agresorul a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. În urma atacului, a fost rănit și un participant la proces, care a necesitat spitalizare.