Comisia Medicamentului a autorizat 30 medicamente, în luna august. 25 dintre acestea în premieră, iar cinci repetat. Printre medicamentele noi autorizate se numără Avtozma, Eydenzelt, Apixaban.
Potrivit AMDM, printre medicamentele autorizate se numără Avtozma, concentrat pentru soluţie perfuzabilă. Este utilizat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu poliartrită reumatoidă activă, moderată până la severă. Va fi utilizat și pentru tratamentul copiilor cu vârsta de 2 ani şi peste, cu artrită idiopatică juvenilă sistemică activă. Medicamentul este utilizat și pentru tratamentul adulţilor şi copiilor cu vârsta de 2 ani şi peste, cu sindrom de eliberare de citokine sever sau care pune viaţa în pericol. Va fi folosit și pentru tratamentul COVID-19 la adulți.
Eydenzelt este utilizat la adulți pentru a trata afecţiuni oculare.
Apixaban este utilizat la adulţi pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge la nivelul inimii. Este utilizat la copii cu vârsta cuprinsă între 28 de zile și mai puțin de 18 ani pentru a trata cheagurile de sânge și pentru a preveni reapariția cheagurilor de sânge în vene sau în vasele de sânge ale plămânilor.
Întreaga listă a medicamentelor autorizare o găsiți AICI.