FOTO Accident grav pe șoseaua Balcani, soldat cu 3 victime. Două camioane s-au lovit violent, unul a luat foc

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident grav, produs pe șoseaua Balcani, la intrarea în comuna Grătiești. Potrivit poliției, două camioane s-au lovit violent, iar unul a luat foc. Accidentul s-a produs dimineață, în jurul orei 05:39.

„Două camioane au fost implicate într-o coliziune, în circumstanțe care urmează a fi stabilite. În urma impactului, unul dintre vehicule a luat foc”, ne-a comunicat ofițerul de presă al Poliției Chișinău, Cristina Talpă.

În urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital. Este vorba de ambii conducători auto și un pasager.

Poliția a inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA