Călin Georgescu riscă 10 de ani de închisoare. E acuzat de complicitate la deturnarea ordinii constituționale

Procurorii români au schimbat încadrarea juridică pentru una din faptele de care este inculpat fostul candidat la alegerile prezidențiale de peste Prut, Călin Georgescu. Dacă până acum acesta era acuzat de instigare la lovitură de stat, mai nou este cercetat pentru complicitate. Se întâmplă după ce tot mai multe indicii au arătat că Georgescu are legături cu mercenarii lui Horațiu Potra, care au fost reținuți în timp ce pregăteau violențe în masă la București, după anularea scrutinului prezidențial. Dacă va fi găsit vinovat, Georgescu riscă până la zece ani închisoare.

Călin Georgescu a fost chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoștință că i-a fost schimbată încadrarea juridică. Asta după ce, vineri, au fost audiați mai mulți mercenari din gruparea lui Horațiu Potra, șeful gărzii de corp a lui Georgescu. Potra și grupul său de mercenari intenționau să se infiltreze în protestele organizate după anularea alegerilor prezidențiale, cu scopul de a provoca haos. La ieșirea din instanță, Georgescu a refuzat să răspundă direct la întrebările adresate de jurnaliști.

”Oamenii își fac planuri și Dumnezeu zâmbește. Va veni momentul în care, va da șah-mat Dumnezeu acestei mișcări, acestei situații. Întrebarea este pe care eu o adresez: oare cu ce piesă de pe tabla de șah va da șah-mat Dumnezeu. Vă mulțumesc”, a declarat Călin Georgescu.

Călin Georgescu este candidatul din cauza căruia au fost anulate alegerile prezidențiale de anul trecut, fiind constatată ingerința Rusiei. Investigațiile independente au demonstrat că Georgescu a fost omul pe care a mizat Kremlinul la alegeri. Complicitatea la acțiuni împotriva ordinii constituționale, este cea mai gravă infracțiune dintre cele șase pentru care este cercetat penal Georgescu. În luna iunie el a fost inculpat în dosarul penal, în care este acuzat de promovarea în spațiul public a ideilor fasciste. Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, și are mai multe interdicții, printre care interdicția de a părăsi țara.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA