Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei” au organizat un miting intitulat „Pentru Moldova”, în centrul Chișinăului. Potrivit socialistului Igor Dodon, la manifestație ar fi participat peste 10.000 de oameni din toate colțurile țării.
În paralel, Poliția a anunțat că a documentat mai multe cazuri în care participanții au fost plătiți pentru a protesta. Printre aceștia s-au numărat și două minore de 14 și 17 ani, din raionul Criuleni. Acestea au spus că au fost convinse telefonic de un bărbat să vină la protest. Pentru asta li s-a promis 300 de lei. Banii urmau să fie acordați la finalul manifestației.
Oamenii legii precizează că atât persoanele care au oferit bani, cât și cele care i-au acceptat urmează a fi identificate și documentate.
„Poliția susține dreptul la întrunirea pașnică, garantat de lege, însă orice abatere de la cadrul legal-inclusiv influențarea participanților prin recompense materiale-va fi documentată și sancționată conform legislației în vigoare”, anunță IGP.
PSRM a emis o declarație în care califică acuzațiile privind remunerarea participanților la protestul „Pentru Moldova” drept o provocare politică menită să discrediteze manifestația.
CITEȘTE ȘI: Expert: Alianța Dodon–Vlah–Tarlev–Voronin urmărește să predea controlul de facto al țării către Kremlin