Ministerul român de Interne a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru fals în acte, în legătură cu documentele descoperite asupra fostului politician moldovean Vladimir Plahotniuc, reținut recent în Grecia. Autoritățile române au stabilit că doar unul dintre cele șase acte era autentic – un pașaport emis pe numele real al fostului lider PDM.
Autoritățile elene au transmis României copii ale celor șase documente de identitate aflate în posesia lui Plahotniuc.
Potrivit MAI, doar unul dintre acestea este autentic. Este vorba despre un pașaport românesc emis pe numele său real, înainte de impunerea interdicției de eliberare a actelor.
Celelalte – două cărți de identitate, două permise de conducere și un pașaport – prezintă „suspiciuni rezonabile” de contrafacere. Ar fi fost modificate mecanic pentru a altera identitatea titularului, scrie agerpres.ro.
În urma verificărilor, Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române a deschis un dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 21 iulie pe aeroportul din Atena, înainte de a se îmbarca într-un zbor spre Dubai.
Alături de el a fost arestat și fostul deputat moldovean Constantin Țuțu. Cei doi erau monitorizați de ofițerii Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate din Grecia.
În urma perchezițiilor de la aeroport și din locuința acestora din Grecia, au fost ridicate mai multe documente de identitate cu date și fotografii diferite, unele provenind din același stat, dar cu identități distincte.
Potrivit Procuraturii Generale a Republicii Moldova, asupra lui Plahotniuc au fost găsite:
-
4 cărți de identitate (eliberate în România, Bulgaria și Vanuatu),
-
6 permise de conducere (emise în România, Ucraina, Rusia, Bulgaria și Moldova),
-
11 pașapoarte (din România, Ucraina, Rusia, Irak, Moldova și Vanuatu), majoritatea pe nume false.