Plîngău confirmă discuțiile cu PAS: Mi-am dorit să existe o unitate pe dreapta

Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, confirmă că a purtat discuții cu PAS și alte partide proeuropene, în contextul consolidării forțelor proruse pe scena politică. El susține că este esențial ca formațiunile proeuropene să coopereze pentru a preveni accederea în Parlament a actorilor ostili parcursului european al Republicii Moldova.

„Am considerat că este imperios necesar ca partidele proeuropene să aibă o comunicare. Asta pentru a nu admite revenirea la putere a forțelor ostile cetățenilor și parcursului european al țării”, a declarat Plîngău.

Deciziile privind modul de participare la alegerile parlamentare din toamnă vor fi luate de forurile statutare ale partidelor.

Mi-am dorit din tot sufletul să existe o unitate pe dreapta. Ca toate partidele proeuropene să se unească, mai ales în contextul pericolului rusesc”, a mai spus Dinu Plîngău.

Declarația vine la scurt timp după ce președintele PAS, Igor Grosu, a afirmat că a purtat discuții cu Platforma DA. Partidul Schimbării a refuzat să participe pe lista PAS, a menționat Grosu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA