Uniunea Europeană este aproape de a ajunge la un acord asupra celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Acesta ar urma să includă un nou plafon de preț pentru petrolul rusesc, relatează Reuters, citând surse din interiorul blocului comunitar.
Potrivit surselor, acordul ar urma să fie finalizat pe 14 iulie, înaintea reuniunii miniștrilor de externe din ziua următoare, care ar putea adopta oficial noile măsuri restrictive.
Negocierile au fost blocate până acum de opoziția Slovaciei.
Una dintre măsurile principale ale noului pachet vizează introducerea unui plafon de preț dinamic pentru petrolul rusesc. Plafonul va fi revizuit la fiecare șase luni, și nu la trei luni, cum era anterior. Potrivit Bloomberg, plafonul nu va mai fi fixat la 60 de dolari/baril, ci ajustat în funcție de evoluțiile pieței.
De asemenea, vor fi vizate două bănci din China și o rafinărie de petrol deținută de Rusia în India.
Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot a declarat că UE va impune „cele mai dure sancțiuni din ultimii trei ani”, în coordonare cu Senatul american.
Totuși, unele state din sudul Europei – Cipru, Grecia și Malta – s-au opus inițial plafonului redus pentru petrolul rusesc. Potrivit Bloomberg, aceste țări ar fi însă deschise la compromisuri. Ele insistă ca măsura să fie sprijinită și de SUA sau de Grupul celor Șapte (G7).
Pe fondul discuțiilor din UE, președintele american Donald Trump a anunțat că SUA vor trimite noi baterii de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina.
Potrivit Axios, Trump urmează să prezinte un nou plan de înarmare pentru Ucraina. Acesta ar putea include și arme ofensive.