Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Marea Britanie. În acest sens, Guvernul de la Chișinău a aprobat semnat unui Memorandum cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Astfel, cetățenii moldoveni cu viza de reședință în Marea Britanie și Irlanda de Nord își vor putea preschimba permisele auto. Aceștia vor fi scutiți de școlarizare, probe teoretice și practice.
În prezent, Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu mai multe țări. Printre ele se numără Irlanda, Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.