O ceață toxică a acoperit India. Se întâmplă după ce locuitorii au sărbătorit festivalul luminilor. Specialiștii avertizează că crește nivelul poluării.
Cu ocazia sărbătorii Diwali, indienii au aprins mii de lumini, pentru a celebra victoria luminii asupra întunericului. Deși artificiile au fost interzise, acestea nu au lipsit.
Într-un oraș din India, de exemplu, a fost bătut un record, cu 2,2 milioane de lămpi, pe ulei, aprinse. A doua zi, însă, în țară au fost surprinse imagini apocaliptice. New Delhi se luptă cu aerul toxic de săptămâni întregi, motiv pentru care guvernul a anunțat că școlile vor fi închise, pentru a-i proteja pe copii. De asemenea, în urmă cu câteva zile, autorităţile din New Delhi au declanșat pentru prima dată în istoria metropolei indiene o ploaie artificială pentru a încerca să amelioreze calitatea aerului în oraş, însă aceste eforturi au fost compromise de festival, scrie Digi24
Potrivit autorităților din India, orașul este afectat de poluare pe tot parcursul anului, din cauza unor factori precum emisiile vehiculelor și praful, dar problema se înrăutățește în timpul iernii, deoarece fermierii din statele vecine dau foc câmpurilor.
Specialiștii spun că respirația aerului toxic din capitală este asemănătoare cu fumatul a 25-30 de țigări pe zi.
Expunerea prelungită la niveluri ridicate de poluare poate provoca disconfort și dificultăți de respirație pentru oameni. De asemenea, poate declanșa iritarea pielii și a ochilor și poate provoca boli neurologice, cardiovasculare și respiratorii severe, cum ar fi astmul, bronșita, pierderea capacității pulmonare, emfizemul, cancerul și poate duce chiar și la deces.