Schemă infracțională cu vânzare de mașini, coordonată din Penitenciarul Bălți. Opt persoane au fost condamnate la închisoare, pe un termen de la 3 la 12 ani. Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat se ridică la 4,4 milioane de lei.
Totul s-a întâmplat în perioada anilor 2020-2021. Inculpații își creau conturi false pe rețele și site-uri de anunțrui și pretindeau că vând mașini de lux, aduse din Germania. Victimele erau convinse telefonic să plătească între 1.500 și 3.000 de euro în avans, inclusiv pentru vămuire.
Pentru a părea credibili, escrocii semnau contracte tipizate sau recipise,. Unele dintre ele, cu indentități false, erau chiar autentificate notaria. În cadrul schemei au fost implicați și „angajați” fictivi, care transmiteau sumele de bani prin microbuze interurbane sau direct către complici.
În total, 11 persoane au fost condamnate în legătură cu acest dosar, alte trei fiind judecate separat după ce și-au recunoscut vinovăția. Hotărârile judecătorești nu sunt definitive, iar inculpații beneficiază de prezumția nevinovăției până la epuizarea căilor legale de atac.