Inginerie de ultimă generație. UTM deschide porțile inovației pentru studenți și companii

Studenții din domeniul ingineriei mecanice, industriale și transporturilor, dar și companiile de profil din țară, vor avea acces la laboratoare moderne. Acestea vor fi disponibile gratuit pentru studenți și contracost pentru firme. Aparatele au fost instalate la Universitatea Tehnică a Moldovei și vor fi disponibile din toamnă.

Cele zece laboratoare au fost dotate în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Ele vor fi puse la dispoziția atât a studenților masteranzi, doctoranzi, cât și a companiilor din țară. Vor permite instruirea practică pe echipamente de ultimă generație, pregătind viitorii ingineri pentru cerințele industriei.

”Mă bucur că lansăm acest laborator în pragul deschiderii admiterii la universitățile noastre. Admiterea ne așteaptă în luna iulie. Și ceea ce vedeți astăzi este un testament al schimbării la față a universităților noastre, care se întâmplă în ultima perioadă. Aceste echipamente sunt foarte scumpe, ele nu ar putea fi procurate de către companii individuale din țara noastră. Și atunci, soluția este ei să vină și să le acceseze aici la universitate, contracost, făcând uz în procesul lor de business”, a spus Dan Perciun, ministrul Educației.

Noile spații vor oferi studenților posibilitatea de a învăța să manevreze inteligența artificială, dar într-un context real.

” Aceste laboratoare vor permite studenților și mediului de afaceri să acceseze ultimele tehnologii în domeniul prelucrării metalelor. De exemplu, avem în premieră un strung universal cu cinci axe. O mașină comandă numerică. Astăzi industria constructoare de mașini are nevoie atât de ingineri cât și de operatori. În cadrul creditului oferit de Banca Mondială au avut loc instruiri. Urmează încă câteva să fie desfășurate de furnizorii de tehnologie sau de partenerii noștr. Ei sunt preponderent din România și vor face traninguri pentru profesorii noștri”, a declarat rectorul UTM, Viorel Bostan.

Pentru a asigura o formare completă a studenților, fiecare laborator este specializat pe un segment distinct al procesului tehnologic. Unele dintre ele sunt dedicate analizei materialelor și testărilor structurale, un domeniu esențial în proiectarea și construcția de mașini.

”Acest laborator l-am înzestrat – o linie tehnologică de a obține niște eprubete pentru analiza structurală. Această mașină este mașină de debitat. Adică dacă avem o bară și dorim să aflăm care este compoziția chimică a materialului sau din ce grupă face parte. Se debitează, după în aceste două mașini se înglobează într-o masă plastică. Se prelucrează, se identifică, se curăță, se șlefuiește”, a spus conferianțiarul universitar, Nicolae Trifan.

Dacă până acum studenții făceau practica în laboratoare vechi. Din toamnă, ei vor avea posibilitatea să aplice în practică cunoștințele teoretice.

”Consider că aceste laboratoare vor oferi studenților șansa de a pune în practică toate cunoștințele captate în cadrul lecțiilor. Ingineria mecanică este o specialitate unde cunoștințele captate într-o tradițională sală de clasă nu pot reda atât de bine cunoștințele pe care trebuie să le dețină un inginer”, a declarat Andreea Grigoriu, studentă la Facultatea de Ingineri Mecanică Industrială și Transport.

În ultimii patru ani, Universitatea Tehnică a Moldovei a beneficiat de două granturi în valoare totală de peste cinci milioane 647 mii de euro. Acestea au fost alocate în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială.

Zece laboratoare ultra-moderne de inginerie vor fi accesibile gratuit studenților din toamnă și contra cost pentru companii

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA