Moldovenii vor ca Aeroportul Internațional Chișinău să poarte numele lui Eugen Doga

Moldovenii care călătoresc des susțin ideea ca Aeroportul Internațional Chișinău să fie redenumit în memoria marelui compozitor Eugen Doga.

”Da a meritat și noi îl iubim și noi suferim din cauza aceasta că el a plecat. A fost pentru noi un geniu, chiar un geniu. Un prim pas important pentru țara noastră, pentru poporul nostru, pentru sufletele noastre”, a spus unul dintre oameni.

”Este omul nostru, e moldovean. A fost un compozitor, a fost un om mare la locului lui”, a mai spus un alt pasager.

”Este o idee foarte bună și susținem. A fost un om foarte mare care a făcut foarte multe lucruri pentru Republica Moldova și ar merita”, mai spune unul dintre moldoveni.

Anterior, șefa statului Maia Sandu a cerut Guvernului să aprobe cât mai curând redenumirea Aeroportului din Chișinău în ”Eugen Doga”.

În anul 2015, strada pietonală din Chișinău a fost redenumită în cinstea marelui compozitor Eugen Doga. Pe această stradă a fost amplasată și o sculptură din bronz în formă de „cheia sol”, care simbolizează muzica lui Doga.

După decesul maestrului primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu a propus ca școala de arte din localitate să poarte numele Eugen Doga. Iar, primarul orașului Cahul, Nicolae Dandiș a anunțat că o stradă va fi redenumită în cinstea marelui compozitor, care era și cetățean de onoare al capitalei de sud. Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie, la vârsta de 88 de ani.

CITEȘTE ȘI  Maia Sandu îndeamnă Guvernul să aprobe cât mai curând redenumirea Aeroportului Chișinău în „Eugen Doga”

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA