Peste 1500 de posturi din instituțiile de învățământ din Moldova sunt vacante. Cele mai multe oferte sunt pentru educatori – 291 și profesori de matematică – 224. Ministerul Educației și Cercetării îndeamnă tinerii specialiști, absolvenți ai universităților, cât și a colegilor, să aplice pentru aceste poziții.
Potrivit ministrului educației și cercetării, Dan Perciun, în ultimii doi ani, au fost dublate bursele la pedagogie. A fost majorată indemnizația unică de repartizare a tinerilor specialiști. De la 120.000 la 200.000 de lei. Pentru 2025, obiectivul este repartizarea a cel puțin 500 de tineri specialiști. În creștere cu peste 20 la sută față de 2024, care a marcat un record al ultimilor opt ani.
”Ministerul Educației este alături de tinerii absolvenți. Vrem să vă vedem în școlile noastre suntem gata să vă oferim tot suportul necesar. Vom fi alături de voi în permanență, încercați, aveți încredere, realizați-vă visele. Avem nevoie de voi în școlile noastre”, Dan Perciun, ministrul Educației.
Secretara de stat din cadrul Ministerului Educației, Galina Rusu, a menționat că la concurs pot aplica absolvenții din 2025, precum și cei din promoțiile anterioare. Cu condiția să aibă vârsta de până la 35 de ani.
”Studenții care au activat în perioada studiilor pot aplica și se consideră debutanți în cariera didactică. Lansăm astăzi concursul, iar dvs dragi absolvenți puteți deja să aplicați și să îndepliniți din prima zi a concursului acest formular care este unul simplu. Nu necesită informație multă iar termenul limită pe care vă rugăm îl țineți mine și să nu îl uitați este 22 iunie”, Galina Rusu, secretară de stat MEC.
”Venim cu un program de suport a tinerilor specialiști care are menirea de profesori pe tot parcursul lor profesionale. Acest program include diverse activități în format online, fizic toate fiind centrate pe nevoile ale tinerilor specialiști”, Viorica Andrișchi, directoarea Institutului Național pentru Educație i Leadership.
Tinerii specialiști vor beneficia de o sarcină didactică redusă de 14 ore pe săptămână pentru profesori. Și de 6 ore pe zi pentru educatori, o alocație de 4.000 de lei pentru materiale didactice, pe care o primesc pentru un an școlar. Angajații din sate și centre raionale primesc bani pentru chirie, 1000 de lei pe lună. Precum și ajutor pentru a-și achita facturile.