Sursa: zdg.md

Arina Corșicova rămâne scoasă din cursa electorale din Bălți

Comisia Electorală Centrală a respins contestația depusă de Arina Corșicova, candidatul susținut de Ilan Șor la Bălți. Potrivit CEC, cererea este neintemeiată. Se întâmplă după ce Corșicova a fost scoasă din cursa electorală  pentru funcția de primar prin decizia Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Bălți.

Acest lucru se întâmplă după câteva sesizări ale Poliției, dar și după ce Nicolae Grigorișin, candidatul Partidului Schimbării a depus o sesizare la Consiliul Electoral de Circumscripție Bălți, unde se menționează că ea figurează în hotărârea Curții Constituționale prin care partidul condus de Ilan Șor a fost declarat neconstituțional.  Totodată, Arina Corșicova ar fi folosit fonduri financiare și materiale nedeclarate mai mult de 1%, raportat la plafonul mijloacelor ce pot fi transferate în contul fondului electoral sau cel destinat grupului de inițiativă.

Arina Corșicova, care a candidat independent, dar a fost susținută de Ilan Șor, a acumulat 21,52% din sufragii la doar două zile după ce candidatul partidului Șansă, Victoria Șapa, a fost scoasă din scrutin prin decizia CSE.

În turul doi al alegerilor locale de la Bălți, pentru funcția de primar vor lupta Alexandr Petkov de la formațiunea „Partidul Nostru” care a obținut 22,69% din voturi și socialistul Maxim Moroșan, care a acumulat 19,73% din voturi în primul tur de scrutin.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA