Președintele american Donald Trump este „pregătit” să participe la o întâlnire cu liderii Ucrainei și Rusiei, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, în Turcia. Anunțul a fost făcut luni de purtătoarea de cuvânt a echipei sale, Karoline Leavitt, și a fost preluat de AFP, citată de News.ro.
Preşedintele american „a spus deja că este pregătit, dacă ajungem acolo, însă vrea ca cei doi lideri şi cele două părţi să vină împreună în jurul mesei negocierilor”, a declarat ea presei.
Declarațiile vin după ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a reluat propunerea de a organiza un summit trilateral. S-a întâmplat în urma unei noi runde de negocieri ruso-ucrainene desfășurate la Istanbul.
Erdogan a descris reuniunea drept „un succes în sine”. Mai ales în contextul atacurilor de duminică lansate de Ucraina asupra mai multor aerodromuri militare ruse.
Operațiunea, denumită „Pânză de păianjen”, a vizat patru baze aeriene. A distrus zeci de avioane, inclusiv bombardiere strategice, potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei. Atacurile au avut loc adânc în teritoriul rus, inclusiv în Siberia – la o distanță considerabilă de linia frontului.