Dorin Recean despre scandalul de corupție de la vamă: ”Corupția nu este tolerată”

Premierul Dorin Recean a comentat scandaul de corupție de la Serviciul Vamal din ultimele zile. El a declarat că salută acțiunile organelor de drept în acest caz și a reiterat că autoritățile nu tolerează în niciun fel actele de corupție.

”Este un proces continuu.  Corupția nu este tolerată. Salut acțiunile organelor de drept în acest caz. Noi vom continua lupt cu corupția. În mod special, acolo unde riscul de corupție este mai mare, așa cum e Serviciul Vamal. Noi nu vom înceta să facem schimbările necesare pentru a diminua riscurile”, a declarat premierul Dorin Recean.

Amintim că, șeful Postului Vamal Căușeni a fost reținut, joi, pentru 72 de ore de către ofițerii Centrului Național Anticorupție. Procurorii au ridicat de la acesta mijloace financiare în echivalent de aproximativ 1,1 milioane de lei. El este vizat în același dosar de corupție în care, pe 21 mai, au fost reținuți șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal. Cei doi, împreună cu alte persoane, ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40 000 de dolari. Banii erau destinați pentru facilitarea trecerii mărfurilor la frontiera.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA