Judecătorul Nicolae Roșca și-a dat demisia din funcția de președinte al Curții Constituționale. Alegerea unui nou președinte este programată să aibă loc mâine, 10 noiembrie.
Nicolae Roșca a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale prin hotărâre de guvern, la 15 august 2019. A devenit președinte al Curții la 25 aprilie 2023, succedând-o în această funcție pe Domnica Manole.
Preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret, pentru un termen de 3 ani, cu majoritatea de voturi ale judecătorilor Curţii.