Caută
Close this search box.

Organizațiile din domeniul cercetării și inovării vor primi finanțare instituțională din bugetul de stat

Organizațiile de drept public din domeniile cercetării și inovării, inclusiv instituțiile de învățământ superior publice, vor beneficia de finanțare instituțională din bugetul de stat.  Resursele vor fi alocate pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii publice din domeniile cercetării și inovării și pentru cheltuieli de personal. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de Guvern.

Potrivit Miniseterului Educației și Cercetării, finanțarea instituțională va fi efectuată în corelare cu resursele umane, infrastructura de cercetare și performanța instituțională.

Inițiativa va contribui la crearea condițiilor pentru a atrage și a menține tinerii în cercetare, de a valorifica potențialul științific, inclusiv cercetătorii de vârstă pensionară, dar și de a îmbunătăți și dezvolta infrastructura organizațiilor din domeniile cercetării și inovării, a menționat ecretarul general al Ministerului Educației și Cercetării, Nadejda Velișco.

Alocațiile bugetare vor fi atribuite după câteva tipuri de finanțare instituțională:

  • cel mult 90% pentru finanțarea de bază
  • 6% pentru finanțarea complementară
  • cel puțin 4% pentru finanțarea suplimentară.

Noile reglementări privind alocațiile bugetare prevăd și modalitatea de distribuire a finanțării instituționale de bază și complementare, indicatorii de performanță instituțională în baza cărora se va distribui finanțarea complementară și modalitatea de evaluare a realizării activităților finanțate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA