Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu o reacție după criticile aduse proiecției filmului documentar „Siberia din oase” în toate școlile din țară. El a calificat nemulțumirile venite din partea opoziției drept încercări de a submina suveranitatea țării. Perciun a făcut referire la deputații care „primesc indicații de la Kremlin”.
„Filmul „Siberia din oase” oferă o perspectivă profundă și sensibilă asupra deportărilor în Siberia din perioada regimului totalitar sovietic – un capitol dureros, dar esențial al istoriei Republicii Moldova. Filmul redă suferința, rezistența și demnitatea celor care au fost victime ale represiunii”, a scris Perciun.
Ministrul a subliniat că proiecția filmului este oportună în preajma zilei de 9 mai. Elevii sunt încurajați să reflecteze atât asupra consecințelor regimurilor totalitare, cât și asupra valorilor europene precum libertatea și solidaritatea.
Scandalul legat de proiecția filmului a fost discutat și în plenul Parlamentului. Deputatul BCS Vladimir Odnostalco a criticat decizia, susținând că elevii sunt expuși la un conținut inadecvat vârstei lor.