Consultații medicale gratuite: Echipele mobile oferă servicii pentru locuitorii din două raioane

Pe parcursul săptămânii curente, locuitorii raioanelor Cimișlia și Ștefan Vodă vor beneficia de consultații profilactice gratuite. Echipele mobile de medici se vor deplasa în localități pentru a oferi servicii, informează Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe instituții medicale din raionul Cimișlia, și anume:

  • pe 5 mai – în Centrul de Sănătate Javgur;
  • pe 6 mai – în Oficiul Medicilor de Familie Ialpujeni;
  • pe 7 mai  – în Oficiul Medicilor de Familie Mihailovca (localitățile: Mihailovca, Batâr, Troițcoe);
  • pe 8 mai  –  în Oficiul Medicilor de Familie Selemet (localitățile: Selemet, Satul Nou, Suric).

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii stomatologice copiilor în diferite localități din raionul Ștefan Vodă:

  •  pe 5 mai – în Palanca;
  • în intervalul 5-7 mai – în Slobozia;
  •  în zilele de 6 și 7 mai – în Tudora;
  • pe 8 mai – în Ștefănești și Crocmaz.

Cheltuielile sunt acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA