Scandal politic în campania prezidențială: Elena Lasconi, acuzată că a distribuit fotografii false

Scandal politic în România. Elena Lasconi a publicat o serie de fotografii despre care afirmă că îi surprind pe Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI. Imaginile au fost imediat contestate de cei vizați, care susțin că sunt false și parte a unei manipulări politice.

 

„În spiritul adevărului, cred că avem cu toții nevoie de niște explicații pentru aceste fotografii”, a scris Lasconi în postarea pe Facebook.

Candidatul independent Nicușor Dan a calificat imaginile drept „un fals grosolan” și a negat categoric că o astfel de întâlnire ar fi avut loc. Acesta a susținut o conferință de presă și a anunțat că a depus o plângere penală la DIICOT împotriva Elenei Lasconi.

Alterare de conținut informatic înseamnă să modifici digital o imagine pentru a transmite altceva decât conținutul original. Falsul informatic presupune distribuirea conștientă a unui material fals, iar înșelăciunea implică inducerea unei percepții false în mod deliberat. Elena Lasconi avea datoria să verifice veridicitatea imaginilor înainte de a le publica”, a declarat Nicușor Dan.

La rândul său, Victor Ponta a reacționat virulent. El a anunțat că va formula plângeri penale atât împotriva Elenei Lasconi.

Într-un comunicat transmis vineri, USR a criticat publicarea unor fotografii cu „veridicitate contestată”.

„Considerăm că Elena Lasconi avea datoria să verifice autenticitatea fotografiilor înainte de a le face publice. Difuzarea acestor materiale implicând numele USR încalcă regulile unei competiții corecte și contrazice valorile noastre fundamentale”, a transmis partidul într-un mesaj publicat pe grupul oficial de presă.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA